Experiența practică @Viarom – Agenția Brașov

In Agenția Brașov, s-a încheiat programul #Experiențapractică@Viarom, un program dedicat studenților de la Universitatea Transilvania din Brașov – Facultatea de Construcții. Timp de două săptămâni, tinerii au avut ocazia să se familiarizeze cu specificul activității noastre, să colaboreze cu echipele Viarom și să învețe direct de la colegii noștri.

Sub îndrumarea unui tutore, studenții au observat și au participat activ la execuția lucrărilor în șantier. Această experiență le-a oferit o perspectivă valoroasă asupra provocărilor din cadrul proiectelor Viarom dar și a satisfacțiilor meseriei de Inginer constructor.

„Împărtășim idei și bune practici” a fost mai mult decât un motto, a reprezentat esența colaborării dintre Viarom și tinerii viitori ingineri. Am împărtășit nu doar cunoștințe tehnice, ci și valori fundamentale care stau la baza activității noastre.

Mulțumim tuturor celor implicați în acest proiect și suntem încântați să fim parte din formarea viitorilor specialiști în construcții.

Continuăm să #Construimîmpreună, să învățăm unii de la alții și să promovăm excelența în tot ceea ce facem.